Dar cum tratam
propriile dezamagiri?
Ce se intampla cu eul care a dezamagit si cu eul care a fost dezamagit? Tradare, frustare, neputinta? Ce simtim cel mai apasator si mai dureros? Cum afecteaza dezamagirea personala buna functionare a institutiei familiei si cum afecteaza dezvoltarea adecvata a copilului (sau copiilor) care asista la acest episod?
Copiii traiesc alaturi de noi orice neliniste sufleteasca avem; au capacitatea de a simti si replica starile de nefericire, suferinta, furie... dar sunt inca prea mici pentru a filtra aceste informatii. La randul lor, devin nervosi, suparati, acuza dureri... Intrebarea fireasca la care ma gandesc este: cum le putem explica, intr-o maniera potrivita fiecarei varste, ca nu trebuie sa isi asume/insuseasca suferintelor celor din jur? Pentru ca mi se pare mai la indemana sa lucram la acest aspect decat sa ne pacalim singuri ca am putea face ca problemele noastre sa dispara peste noapte. Indiferent despre ce ar vorba - serviciu, familie, sanatate - suntem oameni si nu ne putem trata de pe o zi pe alta necazurile; nici sa ne punem masti zi de zi nu e solutie, pentru ca oricum nu ne putem ascunde in fata copilului... iar noi ne vom afunda mai mult in probleme.
Eu cred ca puterea de intelegere a copilului este mai mare decat ne imaginam; dar pe de alta parte exista o limita foarte fina intre cel ce intelege in totalitate, accepta, ne asculta cu adevarat si cel care nu va face decat sa acumuleze mai multa suparare pentru a-si proteja parintele. Si uite cum ajungem sa ne invartim in cerc, sa crestem o stare de tensiune pana la permanentizare, sa transmitem durerile din generatie in generatie... si copiii sa sufere, la propiu, pentru greselile inaintasilor...
Nu ma voi hazarda sa dau sfaturi, solutii minune sau sa generalizez povestea. Voi spune doar atat: vorbiti cu copiii vostri, fiti deschisi, nu ii feriti de probleme pe care ei oricum si le insusesc, invatati-i ca la randul lor sa comunice, ajutati-i sa ajunga adulti responsabili, independenti, cu suflet mare si incredere.
Ce se intampla cu eul care a dezamagit si cu eul care a fost dezamagit? Tradare, frustare, neputinta? Ce simtim cel mai apasator si mai dureros? Cum afecteaza dezamagirea personala buna functionare a institutiei familiei si cum afecteaza dezvoltarea adecvata a copilului (sau copiilor) care asista la acest episod?
Copiii traiesc alaturi de noi orice neliniste sufleteasca avem; au capacitatea de a simti si replica starile de nefericire, suferinta, furie... dar sunt inca prea mici pentru a filtra aceste informatii. La randul lor, devin nervosi, suparati, acuza dureri... Intrebarea fireasca la care ma gandesc este: cum le putem explica, intr-o maniera potrivita fiecarei varste, ca nu trebuie sa isi asume/insuseasca suferintelor celor din jur? Pentru ca mi se pare mai la indemana sa lucram la acest aspect decat sa ne pacalim singuri ca am putea face ca problemele noastre sa dispara peste noapte. Indiferent despre ce ar vorba - serviciu, familie, sanatate - suntem oameni si nu ne putem trata de pe o zi pe alta necazurile; nici sa ne punem masti zi de zi nu e solutie, pentru ca oricum nu ne putem ascunde in fata copilului... iar noi ne vom afunda mai mult in probleme.
Eu cred ca puterea de intelegere a copilului este mai mare decat ne imaginam; dar pe de alta parte exista o limita foarte fina intre cel ce intelege in totalitate, accepta, ne asculta cu adevarat si cel care nu va face decat sa acumuleze mai multa suparare pentru a-si proteja parintele. Si uite cum ajungem sa ne invartim in cerc, sa crestem o stare de tensiune pana la permanentizare, sa transmitem durerile din generatie in generatie... si copiii sa sufere, la propiu, pentru greselile inaintasilor...
Nu ma voi hazarda sa dau sfaturi, solutii minune sau sa generalizez povestea. Voi spune doar atat: vorbiti cu copiii vostri, fiti deschisi, nu ii feriti de probleme pe care ei oricum si le insusesc, invatati-i ca la randul lor sa comunice, ajutati-i sa ajunga adulti responsabili, independenti, cu suflet mare si incredere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu